Cat de important este rolul gradinitei in procesul de dezvoltare a copiilor

La prima vedere, multe persoane ar afirma cu usurinta ca gradinita este locul in care cei mici mananca, dorm, se joaca pana cand parintii lor se intorc de la serviciu. De fapt, in realitate, gradinita joaca un rol mult mai important in viata copiilor. In cadrul mediului educational, prichindeii au ocazia de a-si perfectiona diferite abilitati, de a se dezvolta psihic si de a invata lucruri noi, care le vor fi de folos mai tarziu, in ciclul gimnazial.

Copilaria reprezinta perioada in care noile cunostinte pot fi acumulate rapid si, de asemenea, care poate avea un impact de lunga durata, chiar si asupra vietii de adult. Astfel, intr-un colectiv in care educatia primeaza, sansele ca micutul tau sa se bucure de o dezvoltare armonioasa cresc considerabil.

Socializarea, o etapa esentiala in procesul de dezvoltare

Inscrierea la gradinita reprezinta o noua extindere a campurilor interactiunilor sociale. Cu toate ca familia este cea care in continuare isi pune amprenta asupra modului in care cel mic se dezvolta, la gradinita, este nevoit sa iasa din zona de confort si sa interactioneze cu alte persoane decat el este obisnuit. Atfel, copilul reuseste sa accepte si alte opinii, sa socializeze mai mult si sa se integreze intr-un colectiv.

Dezvoltarea creativitatii  prin intermediul activitatilor specific

Fiecare copil se naste cu un simt creativ inedit, insa acesta trebuie antrenat si hranit constant. Tocmai de aceea este esential ca o gradinita sa dispuna de programe educationale menite sa antreneze creativitatea celor mici.

Ecperienta din clasa, calitatea resurselor educationale, activitatile bine structurate, toate joaca un rol esential in dezvoltarea sanatoasa a creativitatii.

Gradinita – un loc in care copilul se simte in siguranta

Fiecare parinte isi doreste ca locul in care cel mic isi desfasoara o buna parte din timp sa ii asigure protectie.  Prin siguranta pe care o gradinita o ofera trebuie sa intelegem ca cel mic trebuie sa beneficieze de: o atenta supraveghere din partea personalului, siguranta emotionale, afectiune. Doar intr-un mediu optim cel mic poate face progrese constante si se poate dezvolta armonios.

Alte vantaje pe care le ofera o gradinita privata

  • Il formeaza pe cel mic nu doar pentru scoala, cat si pentru viata;
  • Il invata pe copil cum sa socializeze si sa comunice eficient cu mediul inconjurator;
  • Contribuie considerabil la dezvoltarea limbajului si stimuleaza vorbirea corecta, coerenta si relevanta;
  • Ii ofera copilului cele mai bune modele de urmat, il invata sa fie independent si sa isi porte singur de grija;
  • Il ajuta pe cel mic sa isi descopere pasiunile si talentele pe care le poate valorifica mai tarziu.

Noi, cei de la Gradinita Princess, consideram ca ”pasii marunti sunt cei mai siguri”. Astfel, alaturi de un personal didactic dedicat, cei mici pot face progrese inedite.

Daca ti-a placut distribuie mai departe: