O tendinta fireasca a parintilor este de a-si proteja copiii de lucrurile negative care ar putea sa li se intample. Nu este nimic rau in asta atata timp cat copilul are nevoie de aceasta protectie si nu este afectat de aceasta.
Insa, sunt numeroase situatii in care parintii devin hiperprotectivi, impiedicand dezvoltarea fireasca a copiilor.
La nastere si in primele luni de viata, bebelusul este in totalitate dependent de parintii lui si in mod special de mama. Pe masura ce creste si isi dezvolta diferite abilitati, copilul are nevoie sa cunoasca lumea si sa faca din ce in ce mai multe miscari pentru a o explora. In acest fel, copilasul face primii pasi catre independenta si autonomie. Cel mai bun lucru pe care il poate face parintele in aceasta situatie este sa sustina curiozitatea micutului si dorinta lui de explorare, in ciuda propriilor sale temeri. Parintii care reusesc sa faca asta isi ajuta copiii sa fie indrazneti, curajosi si sa nu le fie frica sa incerce lucruri noi.
In schimb, atunci cand parintii isi supraprotejeaza copiii, mesajul pe care il transmit implicit este ca cei mici nu se pot descurca singuri, ca au mereu nevoie de ei pentru a reusi si ca nu sunt suficient de buni.
Un parinte hiperprotectiv nu are incredere in copilul sau ca se poate descurca de unul singur si ii transmite si micutului aceasta neincredere care, in timp, devine lipsa de incredere a copilului in propriile sale forte.
Acest copil va avea dificultati de adaptare, riscand sa devina un adult care face fata cu greu schimbarilor si care prefera sa stea in zona de confort chiar daca stie ca acest lucru nu ii face bine.
Mai tarziu, cand copilul intra in colectivitate, cand face parte dintr-un mediu alaturi de colegii lui de la gradinita, apoi de la scoala, hiperprotectia parinteasca il poate priva pe copil de relatiile firesti cu copiii din anturajul sau. Practic, controlul excesiv al parintelui poate ajunge sa afecteze inclusiv viata sociala a celui mic. Riscul in acest caz este ca el se va simti, la un moment dat, ingradit si va simti nevoia de libertate, moment in care pot aparea reactii de revolta si de furie. Acestea se pot manifesta destul de puternic in special in perioada preadolescentei si a adolescentei.
Copiii cu parinti hiperprotectivi vor avea dificultati in a-si asuma responsabilitati, preferand sa astepte ca altcineva sa si le asume si sa-i satisfaca nevoile.
Cum sa renunti la hiperprotectie
Numerosi parinti nu sunt constienti de faptul ca, atunci cand fac pentru copil lucruri pe care el le poate face singur, cand ii ingradesc libertatea de miscare si exprimare si cand isi exprima neincrederea in copil, manifesta, de fapt, o atitudine de hiperprotectie.
Daca te regasesti in caracteristicile descrise in acest articol, vestea buna este ca poti elimina aceasta tendinta de a-ti proteja excesiv copilul, daca iti doresti.
In primul rand, e important sa fii constienta ca nu iti poti feri permanent copilul de pericole. Vor fi cu mult mai multe situatii pe care nu le vei putea controla, astfel incat stii ca este mai important sa iti inveti copilul cum sa rezolve probleme, cum sa se adapteze si cum sa faca fata unor situatii dificile de unul singur.
De asemenea, abtine-te de la a interveni imediat atunci cand copilul mai mare pare sa aiba nevoie de ceva. Ajuta-l doar daca iti cere si doar dupa ce a incercat sa faca acel lucru singur si a vazut ca nu reuseste. Ofera-i zilnic ocazii sa incerce lucruri noi, sa faca mai mult decat a facut ieri si sa invete ceva. Pe masura ce va invata sa faca tot mai multe lucruri singur, copilul se va simti mandru de sine si increderea lui in propriile forte va creste.
Ai incredere ca al tau copil are toate resursele de care are nevoie pentru a trai o viata frumoasa si implinita. Ajuta-l doar sa isi dezvolte aceste resurse si sa si le exprime, fiindu-i alaturi atunci cand are nevoie!
